Parfum de capitala

M-am deplasat incet pana la statia de tramvai "pe racoare". Seara parca nu e atata praf, atata agitatie. Fals. Am ajuns in statia de tramvai si-am asteptat, cu rabdare, alaturi de o gramada de oameni sa vina tramvaiul. Mult si bine. In cateva minute s-au scurs cateva tramvaie goale in sens invers in timp ce statia astalalta se umplea de popor. Cand a aparut tramvaiul am apucat sa urc. Noroc. In timp ce eram inghesuita din toate partile si ma inunda un miros de otet priveam in ceafa individului din fata. O camasa bej, murdara. Rau. M-am gandit la ideea mea fixa care imi tot spune ca saracia nu este o scuza pentru jeg. Idee fixa, ce mai. Incerc sa privesc pe geam. In rondul cu verdeata ridicat recent lancezeau la soare vreo sase caini. Avertizment ca sa nu te intorci noaptea tarziu acasa. In timp ce din spate se impinge un individ burtos in mine incerc sa ma foiesc ca sa imi gasesc o pozitie cat mai aerisita. Noroc ca ajung foarte repede la destinatie. Cobor si trag aer in piept - oricat de poluat, nu este otetit. Pana sa ajung la trecerea de pietoni, o "doamna" se impinge nervoasa si ma depaseste: "haide mai repede ca ma grabesc". Logic. Se grabea. Nu conta ca oamenii se chinuiau sa coboare/urce din si in tramvai. Nici macar nu conta ca semaforul era pe rosu. E rost de imbranceala, da-i inainte. Ajung la trecerea de pietoni. Pana sa pun piciorul jos, o autoutilitara blocheaza trecerea, chiar daca era verde pentru pietoni. Din cabina se uita superior un nene cu cotul pe geam. Furnici. Incerc sa trec cat mai repede si sa ma arunc in hipermarketul cu aer conditionat. Mi-amintesc de zilele petrecute la cumparaturi in Franta... Si-mi aduc aminte de remarca ironica "Parca la ei cacatul nu pute..."
Si parca totusi pute altfel...