Merisor

Mi-am revenit cu greu dupa o seara de extaz pe maluri dambovitene. In ultima vreme se perinda din ce in ce mai multi artisti pe la noi. Si din ce in ce mai buni. Aseara a fost randul The Cranberries sa isi faca numarul la Zone Arena. Despre prestatia artistilor nu prea am ce sa discut, pentru ca nu prea ai cum sa vorbesti altfel decat in termeni superlativi despre ceea ce s-a petrecut pe scena. Asa ca imi voi da cu parerea despre "mediul inconjurator".
Ce mi-a atras imediat atentia? Numarul foarte mare de straini. Din auzite am numarat cel putini trei limbi (exceptand romana, bineinteles): maghiara, bulgara si franceza. Daca stau bine sa ma gandesc as putea adauga germana la lista. Toate acestea aglomerate in "Zona A". Stiu ca turismul muzical este destul de la moda, mai ales la vecinii bulgari care nu sunt atat de fericiti in ceea ce priveste spectacolele. Pe asta am auzit-o din surse sigure, o amica ce face parte din presa muzicala din tara vecina si care ne povestea cum se "buluceau" in anii trecuti pe la noi la diverse spectacole. Si asa mi-am dat seama ca, daca nu ai astfel de hint-uri, nu casti urechile sa auzi cine vine pe la noi pe la spectacole, te multumesti cu "aruncatul cu privirea". O alta explicatie, mai ales pentru occidentali, ar fi pretul foarte mic al biletelor. Cu banii cu care mergi la un concert, te faci si cu o excursie peste hotare. Cat despre francezi, nu stiu ce sa zic, am vazut doar ca in vara asta exista un aflux ingrijorator in Bucuresti. Watch out! Sau mai bine zis...attention!
Un alt punct pe care il voi atasa la categoria mediu, pe langa persoane, este sonorizarea. Langa oameni stai, ii vezi entuziasmati, multumiti, extaziati si asa mai departe. Cu auzitul este insa mai important la un concert. Din pacate, nu mi-a placut foarte mult sonorizarea. Nu stiu altii cum s-au simtit, dar mie mi s-a parut ca a pornit-o cam "diesel style". Usor-usor s-a adaptat, sau poate sunt doar subiectiva, pentru ca ajungi foarte repede la o stare "high" la un astfel de concert. The Cranberries meritau ceva mai mult la sonorizare, pentru ca Dolores este magnifica. Pe scurt, sonorizarea a fost mediocra. In pofida sonorizarii, spectacolul a fost magnific.
Al treilea punct la mediu nu tine de organizatori, dar...vremea a fost fantastica. Si imi dau seama ca vara asta a cam tinut cu publicul. Aseara atmosfera a fost racorita de o ploaie scurta, cu vreo jumatate de ora inainte de concert, asa ca nu a fost nici foarte cald si nu s-au udat nici spectatorii pana la piele.
Concertul asta mi-a deschis apetitul si-mi dau seama ca e mereu loc de mai bine cand vine vorba de concerte la noi. Totusi, ceva - ceva se misca si acest lucru nu poate sa fie decat imbucurator. Practice makes perfect.

Inconsecventa

Caldura mare si "parfumul de acasa" ma impiedica sa fiu consecventa in postari. Sau poate pur si simplu asa sunt eu, fac ce fac doar cand am chef sa fac. Dar astazi este sarbatoare... 14 iulie, ziua nationala a Frantei. Putini vor vorbi despre asta azi, dintr-un motiv lesne de inteles si dintr-o ipocrizie care ne caracterizeaza si incepe sa devina trasatura definitorie. Dar astazi n-am sa pomenesc despre altceva decat despre Franta, cea care imi da sentimente amestecate si inconsecvente.
Cu Franta am avut o relatie disfunctionala, ca o relatie cu patria-mama.. A fost prima iubire, din toate punctele de vedere. Cand am fost in Franta am inceput sa detest totul, de la "snobismul" francezilor, la dezordinea "controlata" de pe strazi. Cand m-am intors acasa mi-au lipsit bulevardele, parcurile, cafenelele, frumusetea acestei tari. Frumusetea Lyonului, o frumusete naturala, fireasca... Locurile in care am trait m-au schimbat pentru totdeauna si, probabil, in tendinta mea de a cauta mereu cusururi si a fi mereu nemultumita se regaseste o parte din spiritul francez.
Astazi o privesc ca pe unele dintre frantuzoaicele "agees", imbracate "a la mode", machiate, cu o eleganta desavarsita, dar cu o infatisare total nepotrivita cu varsta. Aceeasi Franta traieste astazi din amintirile unei culturi colosale, construita vreme de secole, din amintirea zilelor in care mediul academic francez dadea tonul pentru intreaga lume. Din amintirea zilelor in care SUA erau doar un ajutor venit de departe de fiecare data cand cineva dadea peste cap ordinea din Europa.
Azi Franta e femeia batrana, generalul batran si obosit care nu mai poate decat sa vorbeasca despre zilele de glorie. Marianne nu mai este frumoasa cu pieptul dezgolit chemand la arme cetatenii...
Pentru multi, Franta este o frumoasa aminitre, pana in momentul in care te reintorci in bratele ei. Acolo esti patruns de spiritul francez si esti mereu nemultumit. Doar astepti scanteia... Scanteia care a facut ca, acum 221 de ani intreaga Europa sa-si indrepte privirile admirativ catre Franta.
De ziua ei, ii doresc Frantei sa-si regaseasca scanteia...
Joyeux anniversaire, ma cherie!