Nu m-am oprit din gandit, chiar daca m-am oprit din scris. M-am oprit pentru ca nu am avut ce sa mai spun, pentru ca am plecat, pentru ca m-am rupt...pentru ca am incercat sa ma rup de realitatea in care am trait timp de 22 de ani. Si nu am reusit. Si inca vad, si inca ma doare. Realitatea pe care, oricat incercam, oricat de tineri si doritori am fi, nu putem sa o schimbam.
Nu ma voi mai opri din scris. Am sa-mi descriu realitatea, si am sa descriu realitatea in care vreau sa traiesc. Si toate gandurile care privesc aceasta realitate. Nu ma voi opri din a incerca. Si a dori.
N-am sa spun ca speranta moare ultima. Am renuntat la speranta. M-am indreptat spre vointa. Vointa de a ma schimba. De a schimba. Ceva. Orice. Pentru ca asa nu se mai poate.
Sa incercam sa ne lasam condusi de vointa mai degraba decat de speranta. Ce-o fi, o fi!
