Mana de fier si manusa (lui) Iushcenko

Alegerile in 2004 din Ucraina au lansat un brand: Revolutia Portocalie. Preluat cu succes de politica romaneasca sau transformat intr-un fiasco la Minsk, acest brand a reprezentat lupta furibunda pentru putere data in 2004 in Europa de Est. Eroul acestei revolutii a fost, fara doar si poate, presedintele ucrainian Victor Iushcenko. Chipul de martir, discursul pro-occidental si anti-oligarhic l-au propulsat pe scena politica din tara vecina, transformandu-l intr-un simbol. Sau cel putin asa parea la inceput. In doar cateva luni de zile, au aparut derapajele. Principalul aliat, Iulia Timoshekno a fost indepartat de la putere, certuri intestine destramanad coalitia de la Kiev. De atunci, politica Ucrainei a intrat pe o panta descendenta. Iushcenko s-a certat cu Rusia, lasand Europa in ger. Si nu odata. Ultima data a fost nevoit sa apeleze la fostul aliat pentru a rezolva problema. Timoshenko a redeschis dialogul dintre Kiev si Moscova, ajutand la rezolvarea crizei gazului. Insa raul fusese facut. Ucraina avea acum doua probleme: pe de o parte, UE nu mai era dispusa sa sustina o tara "pro-occidentala" dar cu derapaje in dialogul cu Rusia, iar de cealalta parte, aceeasi UE si-a revizuit politica in raport cu proiectul Nabucco, care a castigat incredere si pare o certitudine la ora actuala. Economia Ucrainei va avea de suferit in conditiile in care sume importante de bani venite din partea Rusiei pentru tranzitul de gaze vor disparea. Un alt rateu al presedintelui Iushcenko l-a reprezentat relatia cu NATO. Acesta a avut ca principala cauza relatiile degradate cu Moscova, care vor trebui regandite si restabilite inainte ca Parisul sau Berlinul sa ia in considerare acordarea MAP-ului pentru Ucraina.

Toate aceste probleme, care au reprezentat in mare parte castane scoase din foc cu mainile Iuliei Timoshenko au dus la scaderea "eroului" in sondaje la un umilitor 3%, in conditiile in care doreste sa mai candideze pentru un mandat. Aceasta situatie nu-l impiedica insa pe actualul presedinte sa traga cu dintii de putere, sa duca o campanie bazata pe discursuri populiste.

Pe acest fond, lider in sondaje este pro-rusul Victor Ianukovici, urmat de Iulia Timoshenko, care pare sa aiba cel mai echilibrat discurs: deschisa spre Uniunea Europeana, Timoshenko pledeaza pentru relatii echilibrate si oneste cu Rusia. Vladimir Putin pare a fi pe aceeasi lungime de unda cu prim-ministrul ucrainian, ceea ce a dus la acuzatiile de "rusofilie" in vederea castigarii algerilor, din partea lui Iushcenko. Iata cantecul de lebada al presedintelui Ucrainei, alaturi de celebrul "peste 6 luni voi fi presedinte" din luna septembrie. Din nefericire pentru el, sutele de mii de manifestanti stransi in centrul Kievului acum 4 ani nu mai cad in plasa demagogiei si se pare ca Ucraina este gata sa adopte o pozitie mai ferma si realista atat in politica interna cat mai ales in politica externa. Asta nu inseamna, bineinteles, ca discursurile candidatilor la presedintie nu sunt demagogice, ci doar ca ucrainienii nu se lasa pacaliti de vorbe goale si incearca sa evite greselile trecutului.

In cele din urma Iushcenko s-a dovedit a fi nu mana de fier a revolutiei, ci mai degraba manusa de catifea. Sau nici macar atat. Emanatia revolutiei, artizanul acesteia pare mai degraba Iulia Timoshenko. "Doamna de fier" a Ucrainei pare ca va castiga alegerile. Cei mai puternici contracandidati nefiind insa Ianukovici si Iushcenko, ci criza economica si gripa porcina. De vazut cu ce culoare va alege sa deseneze Rusia relatiile cu Ucraina.